Au trecut niste ani prin mine. Ma schimb mereu. Ceea ce pe vremuri era un blog, acum este un act de mare curaj. O oglinda in care sunt gata sa imi privesc clipele.
Cineva mi-a spus odata ca primul pas catre raspunsurile tuturor intrebarilor il pot face iubindu-ma pe mine insami. Cel mai greu. Dar asa este.
Din pacate si spre marea mea surprindere, e extrem de greu pana intelegi, si mult mai greu sa accepti. Orice as fi zis acum ani si ani, nu ma gandeam ca voi avea nevoie de o asa maiestrie si forta. Pentru ce? Ca sa descoperi ca exista niste limitari crunte cu care trebuie sa traiesti, si sa te iubesti in conditiile astea. Cineva acolo sus vrea sa ne invete sa tacem si sa acceptam, fara furie, cu seninatate. Crunt.
Mda, cam asta sunt eu.
