Am asteptat noaptea-ntreaga
Sa vina zorile
Si zorile-au venit intr-un tarziu
Dar eu mi-am dat seama
Ca nu traisem Noaptea
Am urmarit
o seara-ntreaga
copacii din oras
pentru a ingheta intr-o fotografie
un copac inflorit
si intr-o amintire cu ochi inchisi
mirosul florilor primavara
Dar nu mi-am dat seama
Ca nu imi aminteam oamenii si pisicile si strazile
printre care am alergat.
Am incercat mereu
sa inteleg oamenii
in speranta ca i-as putea ajuta
din egoismul de a ma simti utila
cuiva.
Dar nu mi-am dat seama
ca uitasem sa ma inteleg
pe mine.
Am desenat multi ani
mii de desene
pentru a gasi
ceva
Dar nu mi-am dat seama
ca visele mele s-au oprit
undeva intr-un desen
in care mi-am trait
pasiunea
Acum incerc sa caut
locul
sau momentul
in care
mi-am pierdut visele
Dar nu imi dau seama
cum as putea smulge din suflet
Altele
noi.
31.3.17
29.3.17
21.3.17
Cutremurator... ...
Un fotograf evreu a ingropat mii de negative in canistre pentru a pastra vie amintirea acelor ani cutremuratori.... cateva fotografii aici
17.3.17
Azi
Azi am vazut copacei infloriti, prima oara, anul acesta.... intr-o poza pe care cineva o postase pe facebook....
M-am simtit intr-o lume paralela cu ce ar trebui sa fie :-(
M-am simtit intr-o lume paralela cu ce ar trebui sa fie :-(
9.3.17
Lumea
Lumea e formata din energie. Energiile din emotii. Emotiile neinhibate.
Oare de cand nu ne-am mai tavalit prin zapada mancand turturi sau nu ne-am mai zgariat catarandu-ne in copaci si adulmecand seva scoartei, oare de ce nu ne spargem limitele si limitarile pentru a obtine emotii pure? Asta se poate face independent de caracterul de animal social al omului si independent de politica sau frustrari de orice natura...
PS: Singuratatea in doritne e tare grea..
Oare de cand nu ne-am mai tavalit prin zapada mancand turturi sau nu ne-am mai zgariat catarandu-ne in copaci si adulmecand seva scoartei, oare de ce nu ne spargem limitele si limitarile pentru a obtine emotii pure? Asta se poate face independent de caracterul de animal social al omului si independent de politica sau frustrari de orice natura...
PS: Singuratatea in doritne e tare grea..
2.3.17
Despre zbor
Viata inseamna adaptare in mers.
In mersul acela in care suntem impinsi de la spate vrand-nevrand.
Cateodata mai cascam ochii in jur zambind tampi la cate ceva ce ni se pare altfel. N-am fost noi primii si nici ultimii care au descoperit stelele sau iarba sau pomii, doar ca in naivitatea noastra ne credem pionieri in ale filosofiei.
Apoi insa viata ne da suturi si suntem ca niste pui zburataciti de soarta. Un deces, o dezamagire, un accident, o pierdere. Si atunci incepem zborul.... In aer fiind, nu stim cum sa reactionam pentru ca mersul nu mai functioneaza. De acolo incepem sa privim lumea cu alti ochi din alte unghiuri....si pana la urma ne prindem ca vom cadea vertiginos daca nu dam din aripi. Unii cadem, ne lovim, si la al n-shpelea zbor incepem sa ne adaptam. Altii sunt zburatori din prima.....
Unora le place senzatia si raman in aer, cam mereu.. si acolo insa li se intampla sa le mai cada cate ceva de sus dar mereu vor sti sa zboare. Pana in clipa cand un fulger ii doboara iremediabil in tarana.
Altora le place mersul. Oooo ce le mai place. Ei nici nu stiu ca zborul ajuta sau ca exista si atunci se tarasc, se strecoara si sunt foarte mandri de asta.
Din pacate asta e esenta vietii.. Si gata.
Si tot din pacate zburatorii sunt tot mai rari.
Suntem o planeta de taratoare care in loc sa ia altitudine si atitudine cauta gauri, si se baga in ele, acolo e mai comod, mai sigur si mai ferit.
Eu prefer sa mai topai putin, iar din cand in cand imi promit sa zbor deasupra vreunei paduri sau vreunui om frumos. Altfel nu le-as putea intalni.
Poate vreodata voi gasi imaginea de ansamblu care-mi va spune care e sensul vietii.
Poate de asta exista forta gravitationala, ca sa le potenteze unora zborul nebun la schimbarea de anotimpuri.. iar pe altii sa-i tina lipiti de pamantul mult iubit.
Sa avem zile frumoase!
In mersul acela in care suntem impinsi de la spate vrand-nevrand.
Cateodata mai cascam ochii in jur zambind tampi la cate ceva ce ni se pare altfel. N-am fost noi primii si nici ultimii care au descoperit stelele sau iarba sau pomii, doar ca in naivitatea noastra ne credem pionieri in ale filosofiei.
Apoi insa viata ne da suturi si suntem ca niste pui zburataciti de soarta. Un deces, o dezamagire, un accident, o pierdere. Si atunci incepem zborul.... In aer fiind, nu stim cum sa reactionam pentru ca mersul nu mai functioneaza. De acolo incepem sa privim lumea cu alti ochi din alte unghiuri....si pana la urma ne prindem ca vom cadea vertiginos daca nu dam din aripi. Unii cadem, ne lovim, si la al n-shpelea zbor incepem sa ne adaptam. Altii sunt zburatori din prima.....
Unora le place senzatia si raman in aer, cam mereu.. si acolo insa li se intampla sa le mai cada cate ceva de sus dar mereu vor sti sa zboare. Pana in clipa cand un fulger ii doboara iremediabil in tarana.
Altora le place mersul. Oooo ce le mai place. Ei nici nu stiu ca zborul ajuta sau ca exista si atunci se tarasc, se strecoara si sunt foarte mandri de asta.
Din pacate asta e esenta vietii.. Si gata.
Si tot din pacate zburatorii sunt tot mai rari.
Suntem o planeta de taratoare care in loc sa ia altitudine si atitudine cauta gauri, si se baga in ele, acolo e mai comod, mai sigur si mai ferit.
Eu prefer sa mai topai putin, iar din cand in cand imi promit sa zbor deasupra vreunei paduri sau vreunui om frumos. Altfel nu le-as putea intalni.
Poate vreodata voi gasi imaginea de ansamblu care-mi va spune care e sensul vietii.
Poate de asta exista forta gravitationala, ca sa le potenteze unora zborul nebun la schimbarea de anotimpuri.. iar pe altii sa-i tina lipiti de pamantul mult iubit.
Sa avem zile frumoase!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)