In mersul acela in care suntem impinsi de la spate vrand-nevrand.
Cateodata mai cascam ochii in jur zambind tampi la cate ceva ce ni se pare altfel. N-am fost noi primii si nici ultimii care au descoperit stelele sau iarba sau pomii, doar ca in naivitatea noastra ne credem pionieri in ale filosofiei.
Apoi insa viata ne da suturi si suntem ca niste pui zburataciti de soarta. Un deces, o dezamagire, un accident, o pierdere. Si atunci incepem zborul.... In aer fiind, nu stim cum sa reactionam pentru ca mersul nu mai functioneaza. De acolo incepem sa privim lumea cu alti ochi din alte unghiuri....si pana la urma ne prindem ca vom cadea vertiginos daca nu dam din aripi. Unii cadem, ne lovim, si la al n-shpelea zbor incepem sa ne adaptam. Altii sunt zburatori din prima.....
Unora le place senzatia si raman in aer, cam mereu.. si acolo insa li se intampla sa le mai cada cate ceva de sus dar mereu vor sti sa zboare. Pana in clipa cand un fulger ii doboara iremediabil in tarana.
Altora le place mersul. Oooo ce le mai place. Ei nici nu stiu ca zborul ajuta sau ca exista si atunci se tarasc, se strecoara si sunt foarte mandri de asta.
Din pacate asta e esenta vietii.. Si gata.
Si tot din pacate zburatorii sunt tot mai rari.
Suntem o planeta de taratoare care in loc sa ia altitudine si atitudine cauta gauri, si se baga in ele, acolo e mai comod, mai sigur si mai ferit.
Eu prefer sa mai topai putin, iar din cand in cand imi promit sa zbor deasupra vreunei paduri sau vreunui om frumos. Altfel nu le-as putea intalni.
Poate vreodata voi gasi imaginea de ansamblu care-mi va spune care e sensul vietii.
Poate de asta exista forta gravitationala, ca sa le potenteze unora zborul nebun la schimbarea de anotimpuri.. iar pe altii sa-i tina lipiti de pamantul mult iubit.
Sa avem zile frumoase!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu